PROIECTE

   Amendamente la proiectul de lege aprobat de Guvernul României la jumătatea lunii ianuarie a.c. privind persoanele cu handicap, Liga pentru Apărarea Drepturilor Persoanelor cu Handicap din România îl amendează la Parlament pe următoarele aspecte esenţiale:
  1. denumirea de persoană cu handicap sau persoană cu dizabilitate să fie înlocuită cu denumirea de persoană cu mobilitate redusă, după modelul Comisiei Europene privind domeniul Aviaţiei, Capitolul Accesibilităţi, sintagma mobilitate însemnând evoluţie şi mişcare, deci transformare în bine a persoanei cu dizabilitate, eliminând în domeniul de imagine eticheta de persoană incapabilă, realizând şi pe domeniul de atitudine acceptarea nouţiunii de egalitate de şanse;
  2. privind proiectul nou, se creează multe disfuncţionalităţi şi chiar pierderea unor drepturi, în practică deoarece textul legii nu este clar, lăsând loc la ambiguităţi;
  3. păstrarea acordării de bilete de călătorie pe calea ferată, şi nu contravaloarea acestora duce la încălcarea drepturilor de egalitate de şanse, deoarece sistemul CFR nu este accesibilizat la fel ca şi cel al transportului în comun;
  4. lăsând la latitudinea autorităţilor locale acordarea biletelor de transport în comun pe baza unor criterii „viitoare” şi analiză de la caz la caz duce la neacordarea în fapt a acestor drepturi din lipsă financiară, la care se adaugă lipsa unor convenţii nereactualizate cu patronii societăţilor private de transport în comun, la nivel local;
  5. Învederarea că se vor emite norme metodologice nu inspiră nici o încredere, deoarece la Ordonanţa de Urgenţă 102/1999 n-au apărut timp de 12 ani norme similare.
  6. Adresa ligii către CNAS şi Casa Naţională de Pensii, deoarece Ordonanţa de Urgenţă nr. 171/26.11.2005, prin care se acordă, începând cu 1 ianuarie 2006, dispozitive medicale şi accidentaţilor în muncă, indiferent de data producerii accidentului, deoarece nu se acordă aceste drepturi în teritoriu.
1 2
Valid XHTML 1.0 Strict Valid CSS!